miercuri, 22 februarie 2012

Miercuri Spre Joi


Uite, stau in fata unei cani de ceai de fructe de padure. 

Ceaiul e .. una din cele mai magice bauturi pe care o sa le incerci. Mama o sa-ti zica sa-l bei cand esti bolnav, si o sa ramai foarte mult timp cu impresia ca se bea numai cand esti racit. Dar eu te anunt ca toate problemele se pot rezolva cu o cana de ceai bun, de orice soi si varianta. Mai demult, oamenii astia mari i-au gasit tot felul de atributii.. de la a vindeca rani, pana la a ierta oameni, a renega constiinte si asa mai departe. Sunt perfect de acord, dar iti mai zic si faptul ca te poate arunca in cele mai bune sentimente. Stii, noi astia mai mari suntem destul de ciudati, ne suparam din multe lucruri marunte, si mereu avem nevoie de alte motive pentru a ne reveni la stari bune. Da, avem dependente.

Tu de o saptamana exploatezi prima si cea mai importanta dependenta: iubirea. Noi am cam uitat ce-nseamna asta.


marți, 21 februarie 2012

Melomanii


… azi e mai primavara ca niciodata, mai soare ca ieri, mai cald ca duminica si din nou mi-am inceput dimineata cu tine. Ce frumos esti! Iar Alina e din ce in ce mai frumoasa. A inflorit odata cu tine, stii ca am pregatit-o eu pentru rolul de “mama” ? O, cate povesti sunt de spus.. a fost a doua mama pentru mine de nu mai stiu cate ori. A vrut sa se pregateasca, stia ca vei veni si vei revolutiona totul pe aici. Si-a pus la punct emotiile si bataile de inima, pentru ca te stia si te simtea in preajma de mult timp.

De la crize adolescentine pana la revolutii spirituale; de la primele note de examene din facultate, pana la primul zbor cu avionul, in tari portocalii. Le stie pe toate, a fost cu mine prin toate. Cele mai bune parti sunt cele care nu pot fi povestite, deci sa-ti ciulesti urechile pe mai incolo cand o sa deslusesti ratiuni si convingeri de tot soiul.

Asa ca ai acordul meu sa faci de toate, e pregatita!



Abia te-am asteptat

Te-am asteptat de asta vara sa vii! Da, de luni bune, stiam de atunci ca vei aduce primavara si soarele de mana. Stii, eu nu sunt acolo, dar iti urmaresc fiecare pas si as vrea sa-ti prind fiecare zambet de dimineata.

Momentan, sunt peste cateva tari departare, si ma joc cu alti oameni mai mari, incercam sa ocupam timpul liber si pretios a celor din jur care se joaca si ei de-a viata virtuala pe niste aparate complicate. Sunt aici de cateva luni bune, cam de cand ne-ai anuntat tu ca vei veni sa ne umpli sufletele de bucurie. Eu m-am emotionat cam tare.. si am zis ca la distanta intensitatea e mult mai mare.

Ma bucur ca ai venit!

..si ai luminat tot in jurul tau